Decizia CCR nr. 502/2016Paragraful 14
Paragraful 14
10. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 218/2002 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 40/2015), autorul arată că acestea aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece funcţiile de conducere din cadrul Inspectoratului sunt ocupate prin examen sau concurs, potrivit art. 18 din Legea nr. 360/2002, pe când cele două funcţii reglementate de art. 8 din Legea nr. 218/2002 se ocupă prin numire directă, fără concurs sau examen. Funcţionarii publici care ocupă aceste posturi de conducere beneficiază de un tratament diferit în ceea ce priveşte numirea în funcţie, nefiind supuşi unei evaluări riguroase a cunoştinţelor profesionale, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii, deşi acestea nu au caracter de demnitate publică, iar prin statutul lor ar trebui să fie echidistante politic.
Sursa oficială ↗