Decizia CCR nr. 502/2016Paragraful 42

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2016 · dosar 14.079/3/2013
Paragraful 42
31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul litigiului se circumscrie unor aspecte care vizează stricto sensu raportul de serviciu al autorului excepţiei, în sensul anulării fişei de evaluare prin care a obţinut calificativul "nesatisfăcător", iar nu modului de organizare a structurii din care acesta face parte, nici modului de numire a inspectorului general, şi nici promovării autorului într-un post de conducere (art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 218/2002, înainte de modificarea prin Legea nr. 40/2015 precum şi art. 18 din Legea nr. 360/2002). În aceste condiţii, Curtea reţine că prevederile art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 218/2002, precum şi cele ale art. 18 din Legea nr. 360/2002, nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care excepţia a fost ridicată. De altfel, Curtea reţine că prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016 a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 360/2002.
Sursa oficială ↗