Decizia CCR nr. 532/2016Paragraful 13

9. Observând că în sistemul de drept românesc prezumţia de nevinovăţie nu se aplică în cazul unor proceduri "civil-administrative", cum este cea contravenţională, fiind consacrată, în această materie, teza inversării sarcinii probei pentru reclamant, autorul excepţiei apreciază că aceasta este o direcţie greşită a jurisprudenţei naţionale, deoarece se bazează pe o jurisprudenţă cu aspecte particulare a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunţată în Cauza Salabiaku împotriva Franţei, Hotărârea din 20 martie 2001, pronunţată în Cauza Telfner împotriva Austriei, şi Hotărârea din 29 iunie 2007, pronunţată în Cauza O'Halloran şi Francis împotriva Regatului Unit), iar o situaţie specială nu poate fi transformată într-o regulă generală. Prin urmare, din moment ce regula este că sarcina probei revine acuzării, adoptarea unor situaţii excepţionale la nivel general încalcă principiul fundamental potrivit căruia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare. Se mai menţionează, în acest context, că există o propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene ce are ca obiect stabilirea unor norme minime privind anumite aspecte ale dreptului persoanelor suspectate sau acuzate la prezumţia de nevinovăţie până la momentul stabilirii vinovăţiei prin hotărâre definitivă. Acest instrument juridic urmăreşte sporirea gradului de protecţie a dreptului de a păstra tăcerea ca pe un drept absolut.