Sari la conținut

Decizia CCR nr. 528/2016Paragraful 10

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.07.2016
Dosarul
1.287/33/2015

6. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Ceea ce reglementează art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă este obligaţia judecătorului de a dispune, prin rezoluţie, comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului, de a-i pune acestuia în vedere faptul că are obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată şi de a-i comunica sancţiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea acestei obligaţii. Or, sancţiunea nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege nu este reglementată de art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, ci de art. 208 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la care autorul excepţiei nu a formulat obiecţii de neconstituţionalitate. Prin urmare, sancţiunea nedepunerii întâmpinării în termenul legal nefiind reglementată la art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, toată argumentaţia autorului vizând încălcarea principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor reglementat de dispoziţiile art. 16 din Constituţie este străină de conţinutul textului de lege criticat sub aspectul constituţionalităţii.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie