Decizia CCR nr. 528/2016Paragraful 18
Paragraful 18
13. Deşi actul de sesizare a Curţii Constituţionale vizează art. 201 din Codul de procedură civilă, în integralitatea sa, din analiza notelor scrise ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că critica de neconstituţionalitate are ca obiect doar prevederile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165."
Sursa oficială ↗