Decizia CCR nr. 479/2016Paragraful 11

8. De asemenea se arată că adoptarea pe calea ordonanţei de urgenţă a unor norme prin care se instituie taxe judiciare de timbru este neconstituţională. Astfel, "conflictul de constituţionalitate" va trebui analizat şi din perspectiva capacităţii Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă într-un domeniu strict rezervat Parlamentului prin art. 139 din Constituţie, şi anume domeniul stabilirii taxelor şi impozitelor. Se menţionează că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) , Guvernului îi este interzis să adopte ordonanţe de urgenţă care pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute de Constituţie, prin raportare şi la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest context, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, se susţine că stabilirea prin ordonanţă de urgenţă a unor taxe judiciare de timbru, în funcţie de pretenţiile solicitate, este neconstituţională, deoarece taxele astfel stabilite sunt de natură a limita accesul la justiţie a persoanelor pe criterii de avere. Astfel, se ajunge în situaţia în care persoanele care nu dispun de mijloace materiale şi/sau venituri să nu aibă posibilitatea de a se adresa justiţiei. Menţionează că, în actuala conjunctură socioeconomică a României, stabilirea unor valori procentuale din drepturi virtuale, a căror realizare în faţa instanţelor rămâne o simplă posibilitate imposibil de cuantificat în situaţia în care practica instanţelor române este lipsită de previzibilitate, este de natură a descuraja până şi persoanele care ar putea cu dificultate să plătească taxele pentru accesul la dreptate şi justiţie. Susţine că aspectele învederate au un caracter evident neconstituţional prin raportare la dispoziţiile art. 42 cu privire la veniturile ce nu sunt impozabile cuprinse în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aşadar, deşi despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică, ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, nu sunt impozabile, solicitarea acestor drepturi (încă nerealizate) în faţa instanţelor de judecată este taxată procentual în funcţie de valoarea drepturilor pretinse, ceea ce reprezintă un paradox al sistemului de drept şi fiscal, fiind contrar ordinii constituţionale.