Decizia CCR nr. 481/2016Paragraful 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.06.2016 · dosar 4.000/30/2010
Paragraful 27
22. Totodată, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 489/2006, "o asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile prezentei legi". Astfel, Legea nr. 489/2006 conţine o secţiune, secţiunea 2 "Recunoaşterea calităţii de cult", în care este reglementată procedura prin care se dobândeşte calitatea de cult recunoscut de stat. Această calitate se obţine prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public [art. 18 alin. (1) din Legea nr. 489/2006]. În conformitate cu prevederile art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 489/2006, asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Secretariatul de Stat pentru Culte, însoţită de documentaţia prevăzută de lege [...], iar în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Secretariatul de Stat pentru Culte înaintează Guvernului documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse. În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaştere sau de respingere motivată, hotărâre ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.
Sursa oficială ↗