Decizia CCR nr. 475/2016Paragraful 15
Paragraful 15
14. Preşedintele Senatului a transmis, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.003 din 27 iunie 2016, punctul de vedere al Biroului permanent, prin care se solicită Curţii Constituţionale să constate netemeinicia sesizării şi, în consecinţă, să o respingă. Se arată, în esenţă, că legiuitorul nu a stabilit nicio condiţie formală privind modalitatea de depunere a candidaturilor pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Din coroborarea textelor de referinţă rezultă că voinţa legiuitorului ordinar vizează doar identificarea celor care pot face propunerile de candidaţi pentru funcţia de judecător constituţional. Nici Constituţia şi nici Legea nr. 47/1992 nu precizează cine pot fi cei propuşi. Constituţia stabileşte, în art. 143, doar condiţiile de numire a judecătorilor. Ca urmare, art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 poate fi interpretat, in extremis, şi ca posibilitate ca un deputat sau senator să îşi susţină propria candidatură. Textul de lege menţionat nu este suficient de clar, ceea ce împiedică desprinderea corectă a voinţei legislative a Parlamentului, atunci când a adoptat Legea nr. 47/1992, aspect recunoscut chiar de semnatarii sesizării. Se semnalează Curţii Constituţionale şi neconstituţionalitatea art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 în raport cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie, apreciindu-se că "întreg art. 5 din lege trebuie supus unei proceduri de modificare".
Sursa oficială ↗