Decizia CCR nr. 470/2016Paragraful 12
Paragraful 12
10. Este adevărat că, potrivit art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 123/2012, titularii de licenţe sunt obligaţi să respecte condiţiile licenţei, însă această obligaţie nu se poate converti, pentru legiuitor, în modalitatea în care acesta îşi îndeplineşte obligaţia sa constituţională de a redacta norme legale contravenţionale care să îndeplinească o cerinţă esenţială de calitate, respectiv să cuprindă elementul material al contravenţiei, adică fapta în concret care constituie comportamentul pe care destinatarii legii trebuie să îl aibă prefigurat ca fiind interzis. Desigur că titularii trebuie să respecte condiţiile actului administrativ individual - licenţa -, însă acest principiu nu poate fi utilizat de către legiuitor pentru a omite reglementarea faptelor care constituie contravenţie în cadrul Legii energiei. Guvernul arată că licenţa se emite în toate cazurile pe baza unor dispoziţii legale exprese care stabilesc condiţiile şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte titularul. Guvernul mai indică jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 363 din 7 mai 2015.
Sursa oficială ↗