Decizia CCR nr. 450/2016Paragraful 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2016 · dosar 1.808/740/2015
Paragraful 14
10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că dispoziţiile de lege criticate trebuie corelate cu cele ale art. 114 din Codul penal, care prevede că faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se poate lua o măsura educativă privativă de libertate dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, sau atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunţată în Cauza Wemhoff împotriva Germaniei) că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la periclitarea unui interes public real şi care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. În concluzie, Avocatul Poporului arată că instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus atât din modul de săvârşire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, cât şi din consecinţele acesteia.
Sursa oficială ↗