Decizia CCR nr. 438/2016Paragraful 14

10. Guvernul apreciază că strămutarea este acea instituţie procesuală prin care o instanţă competentă potrivit regulilor generale de competenţă va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanţe de acelaşi grad, pentru motive care pun la îndoială imparţialitatea ei. De asemenea, strămutarea constituie unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie a dreptului la un proces echitabil. Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, imparţialitatea judecătorilor poate fi apreciată într-un dublu sens, şi anume, un demers subiectiv şi un demers obiectiv. Potrivit tezei întâi a art. 71 din Codul de procedură penală, pot justifica strămutarea acele împrejurări care ţin fie de cauza dedusă judecăţii sau de calitatea părţilor, fie de existenţa unui pericol de tulburare a ordinii publice. Pentru a garanta o judecată imparţială şi în respectul dreptului la un proces echitabil, dispoziţia criticată nu cere pentru admiterea cererii de strămutare dovedirea caracterului cert al lipsei de imparţialitate, ci doar formarea convingerii instanţei că există o suspiciune rezonabilă în sensul afectării imparţialităţii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei. De asemenea, arată că pentru a evita orice decizie arbitrară, legea stabileşte expres că instanţa îşi poate forma această convingere pe baza înscrisurilor depuse de solicitantul strămutării şi a informaţiilor comunicate de preşedintele instanţei învestite cu soluţionarea cauzei ori, după caz, de preşedintele instanţei ierarhic superioare acesteia. În ce priveşte sintagma "suspiciune rezonabilă", deşi ea nu este definită, apreciază că nu se poate susţine că ar fi lipsită de claritate şi previzibilitate. Sensul său se determină prin raportare la înţelesul comun al cuvintelor ce o compun, şi este acela de "presupunere, bănuială bazată pe raţiune, pe judecată".