Decizia CCR nr. 430/2016Paragraful 25

19. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 10 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar, prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din data de 20 mai 2016, Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016, şi Decizia nr. 213 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 13 iunie 2016), instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind un termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. Eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că, prin această măsură, statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003.