Decizia CCR nr. 432/2016Paragraful 20

16. De asemenea, se susţine că dreptul la apărare este un drept fundamental, consacrat şi garantat constituţional, părţile având dreptul de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Asigurarea asistenţei juridice a suspectului sau inculpatului este supusă exigenţelor art. 90 din Codul de procedură penală, care prevede în mod expres şi limitativ situaţiile în care se acordă, iar ajutorul public judiciar nu se acordă în cauzele penale. Astfel, apreciază că legiuitorul a impus justiţiabililor obligativitatea formulării prin avocat a unei căi de atac menită să garanteze legalitatea hotărârilor judecătoreşti, fără a lua măsurile legislative necesare pentru a asigura asistenţa juridică a celor care nu dispun de mijloace materiale pentru a plăti un avocat. Ca urmare, reţine că obligaţia instituită pentru exercitarea recursului în casaţie echivalează, pe de o parte, cu transformarea conţinutului dreptului fundamental la apărare într-o condiţie de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar, pe de altă parte, cu convertirea acestui drept într-o obligaţie, ceea ce afectează însăşi substanţa dreptului la apărare. Astfel, se reliefează faptul că obligaţia legală impusă este disproporţionată, de natură să rupă justul echilibrul ce trebuie să existe între preocuparea legitimă de asigurare a accesului liber la justiţie şi exercitarea dreptului la apărare.