Decizia CCR nr. 432/2016Paragraful 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2016
Paragraful 22
18. În final, arată că, potrivit art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, "dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, statul obligându-se să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratate". Având în vedere că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sunt de natură să îmbogăţească conţinutul dispoziţiilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare, apreciază că Parlamentul are îndatorirea de a legifera norme corespunzătoare pentru asigurarea reală a respectării acestor drepturi, în lipsa cărora nu se poate concepe existenţa statului de drept. Fără îndeplinirea acestor îndatoriri, normele constituţionale menţionate ar avea un caracter pur declarativ, situaţie inadmisibilă pentru un stat care împărtăşeşte valorile democratice ce fac parte din ordinea publică europeană, aşa cum este prefigurat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Sursa oficială ↗