Decizia CCR nr. 17/2015Paragraful 83

80. România este un stat de drept în care, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". În condiţiile în care art. 20 alin. (1) din Constituţie prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar art. 21 din Constituţie consacră liberul acces la justiţie, a cărei exercitare, potrivit alin. (2) , nicio lege nu o poate îngrădi, Parlamentul are îndatorirea de a legifera norme corespunzătoare pentru asigurarea reală a respectării acestui drept, în lipsa căruia nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Fără îndeplinirea acestei îndatoriri, normele constituţionale menţionate ar avea un caracter pur declarativ, situaţie inadmisibilă pentru un stat care împărtăşeşte valorile democratice ce fac parte din ordinea publică europeană, aşa cum este prefigurat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (în acest sens, este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011).