Decizia CCR nr. 443/2016Paragraful 44

32. Cu privire la posibilitatea Guvernului de a suspenda ori lipsi de efect dispoziţiile unei legi, pe calea ordonanţelor de urgenţă, Curtea, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, a amintit că "ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Or, Curtea, constatând că, în speţă, adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă criticate a fost neconstituţională, întrucât "nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament", a admis excepţia de neconstituţionalitate. Considerente asemănătoare Deciziei nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 au fost preluate şi în Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009, ori Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, prin care Curtea a reţinut că adoptarea ordonanţelor de urgenţă numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ, adoptată de Parlament, încalcă art. 1 alin. (4) , art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, Curtea a reţinut că, alături de respectarea exigenţelor constituţionale ale art. 115 alin. (4) -(6) , în exerciţiul competenţei sale de a emite ordonanţe de urgenţă, Guvernul este ţinut totodată de obligaţia respectării prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, astfel că dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă nu pot avea ca scop împiedicarea unei legi adoptate de Parlament de a-şi produce efectele. Curtea a subliniat însă că, prin efectele ordonanţelor de urgenţă a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin deciziile nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, nr. 842 din 2 iunie 2009, nr. 984 din 30 iunie 2009 şi nr. 989 din 30 iunie 2009, a fost afectat un drept fundamental. Astfel, concluziile Curţii referitoare la interdicţia Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă care împiedică o lege adoptată de Parlament să-şi producă efectele nu au vizat şi dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituţională. Aşa fiind, Curtea apreciază ca fiind lipsită de temei critica de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) , art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi art. 102 referitor la rolul şi structura Guvernului.