Decizia CCR nr. 423/2016Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.06.2016 · dosar 1.108/230/2015
Paragraful 19
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 273 din Codul de procedură penală din 1968, reluarea urmării penale în caz de redeschidere era de competenţa exclusivă a procurorului, prevederile alin. (2) al articolului anterior menţionat arătând doar că redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror prin ordonanţă. Spre deosebire de vechea reglementare, conform art. 335 alin. (4) din actualul Cod de procedură penală, instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Această nouă abordare a legiuitorului a avut ca scop punerea instituţiei redeschiderii urmăririi penale în acord cu prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 şi 4 august 2005, în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, şi Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu răspund cerinţelor de independenţă faţă de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanţa europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. Astfel, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreţionare a procurorului de a reactiva procesul penal.
Sursa oficială ↗