Decizia CCR nr. 496/2015Paragraful 50

Potrivit art. 335 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale, pentru cazurile reglementate expres în art. 335 alin. (1) , (2) şi (3) din acelaşi cod, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 273 din Codul de procedură penală din 1968), instituţia redeschiderii urmăririi penale nu mai este prerogativa exclusivă a procurorului, ci redeschiderea urmăririi penale se confirmă de către judecătorul de cameră preliminară, soluţiile adoptate de procuror fiind astfel supuse unui control de legalitate şi temeinicie, aşadar unei "autorizări din partea unei instanţe naţionale", în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În acest context, reţinem că instanţa de la Strasbourg, în Hotărârea din 4 august 2005, pronunţată în cererile nr. 77.517/01 şi nr. 77.722/01, conexate, în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 20, a constatat că "Parchetului îi era îngăduit să redeschidă urmărirea penală fără a fi obligat să solicite autorizaţia vreunei instanţe naţionale, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii pentru a verifica, de exemplu, dacă redeschiderea cauzei nu era inechitabilă şi dacă timpul scurs de la decizia de încetare a anchetei nu era excesiv". Totodată, Curtea Europeană a reţinut că "nu poate ignora faptul că procurorii români, acţionând în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu îndeplinesc condiţia de independenţă faţă de executiv" [a se vedea Hotărârea din 22 mai 1998, pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României, şi Hotărârea din 3 iunie 2003, pronunţată în Cauza Pantea împotriva României]. Aşadar, controlul legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale realizat de judecătorul de cameră preliminară constituie o garanţie a caracterului echitabil al actului procesual de redeschidere a urmăririi penale, în acord cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.