Decizia CCR nr. 424/2016Paragraful 7
Paragraful 7
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece "dă posibilitatea ca judecătorul-sindic să ia măsura obligării practicianului în insolvenţă la despăgubiri, chiar fără citare, lipsindu-l astfel de posibilitatea de a se apăra". În acest context invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 726 din 7 mai 2009, prin care s-a statuat, cu valoare de principiu, că în procedura insolvenţei administratorul judiciar, respectiv lichidatorul are o poziţie deosebită faţă de părţi şi ceilalţi participanţi la procedură. Prin urmare, apreciază că "este nejustificat ca împotriva încheierii de aplicare a sancţiunii şi de obligare la plata de despăgubiri, administratorul judiciar sau lichidatorul să poată face doar cerere de reexaminare".
Sursa oficială ↗