Decizia CCR nr. 425/2016Paragraful 9

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece sintagma "conducătorilor unităţilor" este neclară şi nu distinge între situaţii juridice distincte. Astfel, prevederile de lege criticate permit angajarea răspunderii juridice a conducătorului de la data constatării şi aplicării sancţiunii, fără să ţină seama de ipoteza în care o altă persoană deţinea funcţia de conducere la data săvârşirii contravenţiei sau de ipoteza lichidatorului judiciar care are rolul de a lichida şi a radia societatea falită. În actuala formulare, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 333/2003 încalcă principiul legalităţii pedepsei enunţate atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dând astfel naştere la abuzuri, în sensul că stabilesc în sarcina unei/unor persoane sancţiuni, fără a ţine seama de persoana făptuitorului/contravenientului, şi nici de prevederile legilor speciale, respectiv art. 57 alin. (11) din Legea nr. 85/2014. "Practicianul în insolvenţă, în calitatea sa de organ care aplică procedura, nu va putea fi sancţionat sau obligat la plata oricăror cheltuieli de judecată, amenzi, daune sau oricăror altor sume, de către instanţa de judecată sau de altă autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului". În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate invocă Decizia nr. 411 din 3 iulie 2014, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "conducătorilor" cuprinsă în dispoziţiile art. 8^2 alin. (3) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici este neconstituţională.