Decizia CCR nr. 407/2016Paragraful 31

27. De altfel, Curtea reţine că, în cauză, astfel cum rezultă din considerentele Sentinţei penale nr. 89 din 29 iulie 2015, pronunţată de Judecătoria Zărneşti - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, la individualizarea pedepsei principale, instanţa de judecată a avut în vedere criteriile generale de individualizare enumerate de art. 74 alin. (1) din Codul penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, fiind reţinută şi circumstanţa atenuantă judiciară, prevăzută de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal, referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului. Totodată, având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, acesta a beneficiat şi de prevederile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. În consecinţă, Curtea observă că, în cauză, au fost incidente mai multe cauze de atenuare a pedepsei, iar instanţa de judecată a aplicat dispoziţiile art. 79 din Codul penal, valorificând mai întâi circumstanţele atenuate şi apoi cauzele speciale de reducere a pedepsei. În aceste condiţii, Curtea reţine că instanţa de judecată a apreciat cu privire la gravitatea infracţiunii (element similar gradului de pericol social concret al faptei), respectiv cu privire la modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care s-a săvârşit fapta, circumstanţele atenuante reţinute cu privire la infractor fiind valorificate în pedeapsa concretă, aşa încât nu se poate susţine că la individualizarea pedepsei principale, în ipoteza reglementată de norma penală criticată, judecătorul nu poate aprecia liber asupra infracţiunii săvârşite. Faptul că, în speţă, este îndeplinită condiţia existenţei unei conduite negative a infractorului - a unei condamnări avute anterior săvârşirii faptei - reglementată în art. 80 alin. 2) lit. a) din Codul penal, astfel încât instanţa nu poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, nu echivalează cu "imposibilitatea legală a instanţei de judecată de a aprecia cu privire la lipsa pericolului social al unei infracţiuni", astfel cum susţine autoarea. Astfel cum s-a subliniat în precedent, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, aşa încât norma penală în vigoare răspunde unei puternice exigenţe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, stabilirea condiţiilor în care instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei intrând în atribuţiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării.