Decizia CCR nr. 401/2016Paragraful 23

20. Referitor la art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, Curtea reţine că prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Or, prevederile legale criticate îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, ele reglementând cu supleţe suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, aceasta fiind condiţionată de sesizarea organelor în drept de către organul care a efectuat activitatea de control. Organele în drept sunt reglementate de Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textul legal criticat indică drept moment hotărâtor sesizarea organelor în drept, şi nu declanşarea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale, soluţia legiuitorului apare pe deplin justificată, având în vedere că între momentul sesizării organelor în drept şi cele două momente procesuale menţionate se poate scurge un interval de timp în care interesele statului să fie iremediabil prejudiciate.