Decizia CCR nr. 404/2016Paragraful 27
Paragraful 27
23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine faptul că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici relativ similare, constatând că acestea sunt constituţionale. Astfel, Curtea a statuat în cadrul considerentelor deciziilor sale că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepţia şi de cel căruia excepţia i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincţie că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul. În cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5 iunie 2011, citată anterior, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (a se vedea Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30).
Sursa oficială ↗