Decizia CCR nr. 400/2016Paragraful 28

24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că principiul legalităţii incriminării şi cel al legalităţii pedepsei impun exigenţa prevederii în lege atât a faptei, cât şi a pedepsei. Din această perspectivă, analizând textul art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că nu se poate ajunge la concluzia că legea nu prevede fapta sau pedeapsa. Dimpotrivă, infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de uzurpare a funcţiei, se pedepseşte cu o pedeapsă majorată cu o treime dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate conţin suficiente repere pentru a se putea considera că sunt previzibile şi suficient de clare în definirea faptei şi a scopului ilicit al acesteia, în consecinţă, sub acest aspect, excepţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Totodată, previzibilitatea unei norme presupune că destinatarul acesteia are reprezentarea unei astfel de calităţi în virtutea căreia este obligat să-şi modeleze conduita. În acest sens, noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este "legal nedatorat", are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate al subiectului activ al infracţiunilor de abuz în serviciu ori de uzurpare a funcţiei. De altfel, câtă vreme ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate. În plus, noţiunea nu este nouă, regăsindu-se în activul legislaţiei şi în art. 11 din Legea nr. 78/2000.