Decizia CCR nr. 395/2016Paragraful 18
Paragraful 18
13. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 55, 63 şi 66 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Din examinarea motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 263/2010, autorul excepţiei critică doar primul alineat al acestui articol, astfel că analiza de constituţionalitate va viza doar acest alineat. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate sunt cele în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale, respectiv data de 29 martie 2013. Dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 stabilesc cu cât se reduce vârsta legală de pensionare, în condiţiile realizării unui stagiu complet de cotizare, dacă: asiguratul a lucrat în condiţii deosebite de muncă; în alte condiţii de muncă prevăzute la art. 29 alin. (2) şi în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010; precum şi în situaţia în care a fost privat de libertate, a fost deportat în străinătate, după data de 23 august 1944, şi/sau a fost luat prizonier, pentru acele persoane cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) -c) şi la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat. Dispoziţiile art. 63 şi 66 din Legea nr. 263/2010 stabilesc că, la acordarea pensiei anticipate, respectiv la acordarea pensiei anticipate parţiale, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art. 65 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.
Sursa oficială ↗