Decizia CCR nr. 382/2016Paragraful 62

11. Mai mult, în cazul în care vătămarea corporală din culpă a fost ca urmare a unui accident de circulaţie, atunci autorul acesteia, ştiind că nu mai este răspunzător din punct de vedere penal, este tentat să ignore regulile referitoare la traficul rutier câtă vreme singura sancţiune posibilă constă în răspunderea sa civilă delictuală, care, potrivit art. 24 alin. (2) lit. b) din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, este acoperită de poliţa de răspundere civilă auto până la concurenţa sumei de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Aşadar, persoana vătămată ajunge de iure să se judece cu societatea de asigurări, având în vedere că "drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi" [a se vedea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995]. Rezultă că, prin efectul contractului de asigurare, persoana vinovată nu suportă în mod direct rigorile răspunderii civile sau penale, persoana vătămată fiind astfel obligată să îşi apere ea singură dreptul subiectiv în raport cu societatea de asigurări. În aceste condiţii, ţinând cont de obligaţia statului de garantare a dreptului la integritate fizică a persoanei, apreciem că legiuitorul nu poate adopta o reglementare care, din punct de vedere penal, să exonereze persoana vinovată de încălcarea integrităţii corporale ori a sănătăţii altei persoane, în caz contrar, aşadar, prin crearea premiselor normative necesare încălcării dreptului, ajungându-se chiar la legitimizarea acestora.