Decizia ÎCCJ nr. 22/2024 (RIL)Punctul VIII

VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale 72. Prin Decizia nr. 19 din 3 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1061 din 2 noiembrie 2022, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 262 alin. (4) , prin raportare la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, s-a hotărât că căile de atac promovate de debitorul societate de asigurare/reasigurare față de care a fost deschisă procedura falimentului împotriva hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate acțiunile unui/unor creditor/creditori pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului introduse pe rolul instanțelor înaintea deschiderii acestei proceduri nu sunt suspendate de drept, relevante fiind paragrafele 70-71, 79-82, 84-86 și 98, potrivit cărora: Scopul Legii nr. 85/2014 este, potrivit art. 2 din lege, instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenței la care pot recurge debitorii aflați în dificultate și, respectiv, a unor proceduri colective de insolvență pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de șansa de redresare a activității sale. Pentru realizarea unui asemenea scop legiuitorul a prevăzut unele limitări ale drepturilor creditorilor de a finaliza - începând cu data declanșării procedurii de insolvență - demersuri judiciare sau extrajudiciare paralele, de natură a-i compromite finalitatea prin afectarea predictibilității și securității procedurii judiciare, prin suprimarea caracterului colectiv și crearea unor breșe nepermise în natura unitară a acesteia. (...) Măsura privind suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a oricărei executări silite îndreptate împotriva societății debitoare ca urmare a intrării sub incidența Legii nr. 85/2014 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislația insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență. În realitate, însă, toate aceste acțiuni vor înceta [efect identic ca finalitate cu cel prevăzut de teza finală a alin. (1) al art. 75 din Legea-cadru a insolvenței] pentru că, prin forța împrejurărilor, suspendarea presupune reluarea la un moment dat a acestor acțiuni, situație de neconceput în falimentul societăților de asigurare/reasigurare, un asemenea debitor nemaiputând reveni din procedura insolvenței. Creanțele specifice acestor acțiuni se vor înscrie în tabelul creanțelor după ce vor fi examinate de către lichidatorul judiciar. Este în afară de orice dubiu, având în vedere că legiuitorul face referire la «acțiunile judiciare sau extrajudiciare» și la «măsurile de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare», că numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, întrucât doar aceste demersuri individuale ale creditorilor falitei pot afecta bunurile aflate în patrimoniul debitorului, instanța de judecată învestită cu o astfel de acțiune având deplina libertate de a analiza în ce măsură cererile de chemare în judecată aflate în curs de soluționare se circumscriu sau nu respectivelor cerințe legale. În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2014 ar produce nesiguranță cu privire la masa credală, ceea ce ar face imposibilă evaluarea activului și a pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării, în cazul în care ne referim la insolvența unei societăți de asigurare/reasigurare, astfel cum este ea definită de pct. 31 al art. 5 din lege, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 245 din același act normativ. Tocmai de aceea, ținând seama de caracterul colectiv, unitar și concursual al procedurii de executare colectivă, toți creditorii care dețin creanțe împotriva debitorului insolvent trebuie să își înscrie aceste creanțe la masa credală, dacă doresc să nu li se aplice sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 114 din lege, normă generală care, de asemenea, se aplică și procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare. (...) Având în vedere scopul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014, legislatorul român a introdus în mod expres anumite excepții de la suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită, excepții care sunt cuprinse în art. 75 alin. (2) din legea sus-menționată, la lit. a) fiind menționate, printre altele, căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (mai precis, împotriva hotărârilor judecătorești nefavorabile debitorului). Deși în capitolul dedicat insolvenței societăților de asigurare/reasigurare este reluat unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârii de deschidere a procedurii falimentului față de un asemenea debitor, și anume suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare (creanțele pretinse în aceste procese urmând să fie înregistrate la dosarul de faliment, fiind supuse examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit regulilor stabilite prin Legea nr. 85/2014), legiuitorul nu a mai redat și situațiile de excepție de la această regulă de principiu. Cu toate acestea, excepțiile de la regula suspendării de drept, reglementate în cuprinsul primului capitol al titlului II - Procedura insolvenței, capitol care, de altfel, poartă denumirea «Dispoziții comune», sunt aplicabile și în procedura falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare (...). Efectul deschiderii procedurii insolvenței este suspendarea acțiunii civile judiciare/extrajudiciare care are ca obiect realizarea unei creanțe împotriva debitorului născute înaintea declanșării procedurii, ca acțiune civilă individuală sau proces civil concret, în sensul dat de art. 29 din Codul de procedură civilă, indiferent de stadiul procesual în care se află (fond, apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire ori, după caz, fond înaintea tribunalului arbitral, acțiune în anularea hotărârii arbitrale sau recurs la soluția primită din partea curții de apel), cu excepția cazului în care acțiunea/procesul se află într-o cale de atac exercitată de debitor. ... 73. Prin Decizia nr. 17 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 20 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut, în paragrafele 169-172, că „pentru garantarea scopului procedurii și pentru conservarea caracteristicilor acesteia, legiuitorul a prevăzut în art. 75 din Legea nr. 85/2014 limitarea drepturilor altor creditori de a finaliza demersuri judiciare (acțiuni judiciare, extrajudiciare și executări silite) de la data deschiderii procedurii insolvenței, prin inserarea unui caz de suspendare de drept a acestor demersuri vizând realizarea unor drepturi de creanță asupra averii debitorului în insolvență, precum și prin prevederea măsurii încetării acțiunilor de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii. Astfel, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că: «De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.» Desigur că și în cadrul procedurii insolvenței au fost instituite măsuri derogatorii de la caracterul concursual și colectiv al acestei proceduri, însă acestea au fost anume prevăzute, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationes. Exempli gratia, pot fi evocate chiar cazurile de exceptare de la măsura suspendării de drept a acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului prevăzute de art. 75 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 85/2014.“ ... 74. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 305 din 11 mai 2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1023 din 27 octombrie 2021, a reținut, în paragrafele 12-14, că „(...) scopul Legii nr. 85/2014 este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia, bazată pe anumite principii. Totodată, legea stabilește diferite proceduri succesive care conduc, atât cât este posibil, pe de o parte, la acoperirea pasivului debitorului și, pe de altă parte, la posibilitatea de recuperare a creanțelor, fiind prevăzute deopotrivă drepturile creditorilor și ale debitorului, care se pot manifesta în cadrul aceleiași etape ale procedurii insolvenței sau în etape diferite. Astfel, ca regulă generală, se prevede că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. De la regula antereferită, prin art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt stabilite anumite excepții în sensul că, printre altele, nu sunt supuse suspendării de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului. Față de această împrejurare, autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că textul cuprins în art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 este neconstituțional, în măsura în care se interpretează în sensul ipotezei normative prescrise de legiuitor și nu are aplicabilitate și în cazul diferitelor situații ipotetice învederate de aceasta. În acest context, Curtea observă că, în realitate, prin critica formulată, autoarea excepției de neconstituționalitate urmărește ca normele supuse controlului de constituționalitate să primească o interpretare pe care să o realizeze instanța de contencios constituțional, în funcție de ipotezele avute în vedere de către aceasta, interpretare care, practic, să conducă la o modificare și la o completare a normelor legale în discuție, în sensul de a institui și alte excepții de la prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și să le includă în art. 75 alin. (2) din aceeași lege, articol care circumscrie situațiile în care acțiunile judiciare nu sunt supuse suspendării de drept“. Reținând că astfel de critici nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, deoarece, pe de o parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituția României care prevăd, expressis verbis, principiul potrivit căruia „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării“, excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, a fost respinsă ca inadmisibilă. ... 75. Prin Decizia nr. 484 din 25 iunie 2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1214 din 11 decembrie 2020, la paragrafele 16-18, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: Cu privire la măsura privind suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății debitoare ca urmare a intrării sub incidența legii insolvenței, prevăzută la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Curtea, având în vedere jurisprudența sa precitată, constată că această măsură se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislația în materia insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență. În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, și Decizia Curții Constituționale nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012). Totodată, Curtea a reținut că, având în vedere că textul de lege criticat se referă la acțiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fiind evident că numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, revine instanței de judecată competența și, în același timp, obligația de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare pe rolul instanței de judecată se circumscriu cerințelor cuprinse în dispozițiile criticate (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013). Însă, Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, și excepții de la această suspendare de plano a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepții care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin. (2) lit. a) și b) , potrivit căruia «Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) : a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți» sau la art. 75 alin. (3) , potrivit căruia «nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii ... 76. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018, prin paragrafele 18-22, a statuat după cum urmează: Cu privire la măsura privind suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății debitoare ca urmare a intrării sub incidența legii insolvenței, Curtea, spre exemplu, cu privire la art. 36 din Legea nr. 85/2006 a cărui soluție legislativă, în prezent, se regăsește la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a arătat că această măsură se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislația în materia insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență. În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012). Totodată, s-a reținut că, având în vedere că textul de lege criticat se referă la acțiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, fiind evident că numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, revine instanței de judecată competența și, în același timp, obligația de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare pe rolul instanței de judecată se circumscriu cerințelor cuprinse în dispozițiile criticate (a se vedea Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013). Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, și excepții de la această suspendare de plano a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepții care sunt cuprinse, spre exemplu, la art. 75 alin. (2) lit. a) , potrivit căruia «Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) : a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului», sau la art. 75 alin. (3) , potrivit căruia «nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii». La art. 262 alin. (1) -(3) din Legea nr. 85/2014 se statuează că deschiderea procedurii falimentului împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic. Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecință retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizației de funcționare a societății de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunțării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în cel puțin două ziare de circulație națională. Odată cu publicarea, va comunica hotărârea atât autorității competente, cât și Fondului de garantare. Retragerea autorizației de funcționare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfășoare unele dintre operațiunile de asigurare ale societății de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operațiuni se vor putea desfășura numai cu avizul prealabil al autorității competente. În acest context, creanțele de asigurări, constatate prin titluri executorii obținute ulterior momentului pronunțării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancțiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obținerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice și, dacă este cazul, să înscrie aceste creanțe în tabelul creanțelor, cu respectarea ordinii de preferință și/sau a cauzelor de preferință legale ale acestora. În toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanțe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanțelor [art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014]. Prin urmare, din evaluarea acestor prevederi legale, Curtea reține că dispozițiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește creanțele de asigurări, își găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 alin. (2) din aceeași lege. Ca atare, față de cele prezentate, raportate la speța dedusă judecății, Curtea observă că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol. În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanței de judecată competența și, în același timp, obligația de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare pe rolul său se circumscriu cerințelor cuprinse în dispozițiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie. ... 77. Prin Decizia nr. 690 din 8 noiembrie 2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 6 și ale art. 413 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și ale art. 75 alin. (1) și ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 18 martie 2019, Curtea Constituțională a reținut, în paragrafele 21-23, că, „potrivit art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispozițiile privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil. Totodată, Codul de procedură civilă prevede situațiile în care judecarea cauzelor se suspendă de drept și situațiile în care suspendarea este facultativă. Astfel, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, referitor la suspendarea de drept, judecarea cauzelor se suspendă de drept prin deschiderea procedurii insolvenței, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar, iar potrivit art. 413 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța poate suspenda judecata în alte cazuri prevăzute de lege, situație în care suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanței de judecată competența de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare pe rolul său se circumscriu cerințelor cuprinse în dispozițiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie.“ Astfel cum s-a reținut în jurisprudența instanței de contencios constituțional în materia insolvenței, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situația specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenței a justificat instituirea unor norme de procedură speciale, fapt ce nu înseamnă însă că nu se asigură o garanție efectivă drepturilor creditorilor, în același sens fiind și Decizia Curții Constituționale nr. 746 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 8 februarie 2019. ... ...