Decizia CCR nr. 334/2016Paragraful 12

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost reţinută în încheierea de sesizare din Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.196D/2015, autorul susţine, în esenţă, faptul că normele procesual penale criticate încalcă grav dreptul la apărare, dreptul de acces la justiţie şi prezumţia de nevinovăţie, precum şi principiile nemijlocirii, contradictorialităţii, publicităţii şi oralităţii. Apreciază că prevederile alin. (7) al art. 374 din Codul de procedură penală restrâng efectele principiului nemijlocirii administrării probelor în faza de cercetare judecătorească, astfel cum era acesta recunoscut şi aplicat în vechea reglementare, iar din interpretarea per a contrario a acestor norme procesual penale rezultă că întotdeauna când probele administrate în faza de urmărire penală vor fi contestate acestea vor fi readministrate pe parcursul cercetării judecătoreşti. Susţine că, în cazul în care inculpatul nu recunoaşte învinuirea, instanţa este ţinută să administreze probe pentru soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât probele din faza de urmărire penală sunt explicit contestate şi se solicită readministrarea lor. De asemenea, susţine că prin introducerea alin. (7) şi (8) ale art. 374 din Codul de procedură penală nu s-a dorit crearea unei alte proceduri simplificate de judecată, care să permită judecătorului fondului readministrarea doar a unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală. În opinia autorului, singura procedură de judecată prin care cauza poate fi soluţionată pe baza probelor administrate în urmărirea penală este cea prevăzută de art. 375 din Codul de procedură penală şi numai în condiţiile în care inculpatul solicită, în mod expres, acest lucru. Aşadar, apreciază că solicitarea de readministrare a probelor din faza de urmărire penală nu poate fi cenzurată de către instanţa de fond.