Decizia CCR nr. 347/2016Paragraful 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.05.2016 · dosar 2.074/3/2015
Paragraful 21
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: - Art. 13: "(1) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a soluţiona, prin hotărâre, cererile de acordare a despăgubirilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, după cum urmează: a) în termen de 9 luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr de până la 500 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare; ... b) în termen de 18 luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr între 501 şi 1.000 de cereri, depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare; ... c) în termen de 36 de luni, comisiile care mai au de soluţionat un număr de peste 1.000 de cereri depuse în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. ... (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2015. ... (3) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a stabili, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor."; ... - Art. 15: "În cazul nerespectării termenelor stabilite la art. 13 alin. (1) şi la art. 14 alin. (1) şi (2) , persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la art. 8."
Sursa oficială ↗