Decizia CCR nr. 347/2016Paragraful 23

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu privire la criticile aduse art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 164/2014 referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, aşa cum a statuat instanţa constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie, acesta "presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice." (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, Curtea a reţinut că "situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări". (A se vedea Decizia nr. 870 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008.) Or, criteriul folosit de legiuitor în stabilirea unor termene de soluţionare diferite de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 este unul obiectiv, şi anume numărul de cereri nesoluţionate de comisii, iar cu cât acest număr este mai mare, cu atât şi termenul de soluţionare este mai mare.