Decizia CCR nr. 328/2016Paragraful 12

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate reglementează două situaţii în care suspectul sau inculpatul trebuie să beneficieze de asistenţă juridică, instituind totodată în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui apărător din oficiu, dacă nu există apărător ales. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligaţii este garantată prin dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie. Dacă încălcarea a survenit în cursul urmăririi penale, nulitatea actului de procedură se constată în procedura de cameră preliminară, conform art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie referitor la dreptul la apărare. Dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, câtă vreme incidenţa lor nu este determinată de o anumită calitate a suspectului sau a inculpatului. Astfel, orice suspect sau inculpat poate beneficia de asistenţă juridică din oficiu dacă nu are apărător ales şi se află într-una dintre situaţiile reglementate de art. 90 din Codul de procedură penală. În fine, nu se poate susţine că legiuitorul lasă la aprecierea discreţionară a procurorului existenţa în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanţele care-l împiedică pe suspect sau inculpat să-şi facă singur apărarea pot să fie dovedite în faţa judecătorului de cameră preliminară şi să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanţe, era necesară asigurarea unui apărător din oficiu.