Decizia CCR nr. 461/2016Paragraful 38

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2016 · dosar 2.959/3/2014
Paragraful 38
28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la dispoziţiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost suspuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 328 din 24 mai 2016*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin decizia anterior menţionată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală reglementează două cazuri de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, şi anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul procedurii în cameră preliminară sau al judecăţii. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligaţii este garantată prin art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.
Sursa oficială ↗