Decizia CCR nr. 506/2016Paragraful 19

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 328 din 24 mai 2016*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală reglementează două cazuri de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, şi anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecăţii. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligaţii este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (paragraful 14).