Decizia CCR nr. 328/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât, în cauzele în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani, asistenţa juridică este obligatorie numai în cursul judecăţii, iar nu şi în faza de urmărire penală, fază în care desemnarea unui avocat din oficiu este lăsată la aprecierea organului judiciar. Astfel, arată că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) şi ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu reglementează obligaţia organului judiciar de a asigura suspectului sau inculpatului şi în cursul urmăririi penale un apărător din oficiu în cauzele în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani, chiar dacă suspectul sau inculpatul este analfabet sau suferă de o boală psihică sau nu poate să se apere singur. Consideră că dispoziţiile de lege criticate creează discriminare între inculpaţii din cele două faze ale procesului penal şi lasă loc arbitrariului şi comportamentului discreţionar al organelor judiciare în aprecierea necesităţii asigurării unui apărător din oficiu. Arată că, prin obligarea organelor judiciare la asigurarea unui avocat din oficiu numai în cursul judecăţii, legiuitorul garantează dreptul la apărare numai într-o fază a procesului, iar nu în tot cursul procesului, aşa cum reiese din art. 24 din Constituţie, în condiţiile în care cererile şi contestaţiile din faza de urmărire penală pot fi făcute doar în anumite termene şi trebuie motivate în fapt şi în drept, ceea ce nu este la îndemâna tuturor suspecţilor şi inculpaţilor, indiferent de gradul de instruire, de starea psihică şi de nivelul de cunoştinţe juridice.