Decizia CCR nr. 315/2016Paragraful 24

19. Distinct de cele reţinute prin deciziile anterior invocate, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, Direcţia Naţională Anticorupţie este o structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, Curtea reţine că principiul separaţiei puterilor nu exclude funcţionarea în cadrul instanţelor şi al parchetelor, pe lângă judecători şi procurori, a unor specialişti care să sprijine activitatea acestora. Aşa fiind, numirea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform textelor criticate, a unor specialişti, în domeniile enumerate în cuprinsul acestora, având calitatea de funcţionari publici, nu este de natură a contraveni principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie. Curtea constată că, prin dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, legiuitorul, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea, a reglementat implicarea în activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a unor persoane cu o înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii de competenţă ale acestei direcţii a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea clarificării unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. Având în vedere această reglementare, constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală referitoare la expertiză şi la constatare. Acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. De altfel, textele criticate reprezintă o aplicare a prevederilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, conform cărora constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.