Decizia CCR nr. 304/2016Paragraful 13
Paragraful 13
10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie instituie prezumţia de nevinovăţie exclusiv pentru răspunderea penală şi privesc libertatea individuală a persoanei, sub aspectul reţinerii, arestării şi soluţionării procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în timp ce temeiul pentru reţinerea permisului de conducere şi eliberarea unei dovezi fără drept de circulaţie nu este de natură penală, ci reprezintă o măsură administrativă, vremelnică, provizorie, până la stabilirea de către instanţa judecătorească a vinovăţiei persoanei. Referitor la critica privind proporţionalitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia textul constituţional se referă exclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Constituţie, iar textele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.
Sursa oficială ↗