Decizia CCR nr. 286/2016Paragraful 106

101. Curtea constată, totodată, că, în condiţiile modificării Legii partidelor politice nr. 14/2003, nu mai subzistă niciun temei pentru reglementarea unei diferenţe de tratament juridic sub acest aspect între candidaţii partidelor politice şi cei independenţi. Astfel, modificarea legislaţiei în sensul eliminării obligaţiei de a proba o anume reprezentativitate la constituirea partidului politic şi situarea, din această perspectivă, a candidaţilor partidelor politice pe aceeaşi poziţie cu candidaţii independenţi susţin aplicarea aceloraşi reguli în privinţa ambelor categorii de candidaţi. În caz contrar ar exista o evidentă discriminare, de exemplu, între un candidat propus de un partid politic cu trei membri fondatori, care, susţinut fiind de un partid, nu ar avea obligaţia de a proba potenţialul său de reprezentativitate, şi un candidat independent, care ar trebui să îl dovedească. Faptul că există diferenţe sub aspectul numărului de membri, aşadar şi în privinţa posibilităţii de a proba acest potenţial, între partidele politice, în funcţie de numărul de membri ai acestora, ţine de regulile democraţiei, ale pluralismului politic şi, în sine, de activitatea partidelor şi modul în care acestea îşi exercită funcţiile pentru care au fost constituite. Existenţa pluralităţii partidelor aflate în concurenţă implică şi stabilirea unor reguli ale competiţiei. Toate partidele, mai mari sau mai mici, deopotrivă candidate la exercitarea legitimă a puterii, cunosc astfel mijloacele pe care au dreptul să le întrebuinţeze şi cele care le sunt refuzate, ceea ce face ca organizarea competiţiei să fie constituţională. Astfel fiind, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, măsura instituită prin textul criticat este în acord cu prevederile art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi şi cu cele ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării, în corelaţie cu dreptul de a fi ales.