Decizia CCR nr. 248/2016Paragraful 11

8. Cu privire la termenul de eşalonare a plăţilor despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, autorii susţin că această nouă eşalonare reprezintă o atingere adusă substanţei dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite, întrucât beneficiarii Legii nr. 290/2003 sunt titularii unui drept de creanţă suficient de bine stabilit, pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea statului constituie atingeri aduse art. 44 din Constituţie. Or, măsurile instituite prin Legea nr. 164/2014 nu se pot justifica prin ameninţarea adusă bugetului de stat, dat fiind că România nu se află în niciuna din situaţiile de excepţie la care fac referire dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Mai mult, o omisiune din partea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în special atunci când obligaţia de executare a deciziei în cauză aparţine unei autorităţi administrative. În acest sens invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 mai 2004 şi 29 septembrie 2005, pronunţate în cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 şi 31, şi Tacea împotriva României, paragrafele 27, 39 şi 40.