Decizia CCR nr. 258/2016Paragraful 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.05.2016 · dosar 2.987/84/2014
Paragraful 27
20. În legătură cu acest aspect, Curtea observă că, în doctrină, s-a arătat că încălcarea unei norme de drept penal de către o persoană dă naştere unui raport juridic de conflict între subiectul activ (persoana sau persoanele care au săvârşit, în calitate de autori, instigatori sau complici, o infracţiune fapt consumat ori o tentativă pedepsibilă), pe de o parte, şi subiectul pasiv al infracţiunii, care este statul, ca reprezentant al societăţii. Astfel, din acest moment se naşte dreptul statului de a-l trage la răspundere penală pe cel ce a săvârşit fapta penală, de a-i aplica o pedeapsă şi de a-l sili să o execute.
Sursa oficială ↗