Decizia CCR nr. 718/2015Paragraful 11

7. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 23 alin. (13) din Constituţie, instanţa arată că aplicarea dispoziţiilor art. 84 din Codul penal din 1969 are ca efect privarea de libertate a unei persoane ca urmare a neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a unor obligaţii de natură civilă care au fost stabilite printr-o hotărâre penală. Încălcarea unei norme de drept penal de către o persoană dă naştere la un raport juridic de conflict între subiectul activ al infracţiunii, pe de o parte, şi stat, ca reprezentant al societăţii, pe de altă parte. Acest raport de drept substanţial, între stat şi infractor, presupune dreptul statului de a folosi acţiunea penală împotriva infractorului, de a-l trage la răspundere penală, de a-i aplica o pedeapsă şi de a-l sili să o execute. Alături de conflictul de drept penal se poate ivi şi un conflict de drept extrapenal, iar când acesta are un caracter civil el poate fi adus în faţa organelor judiciare în vederea obţinerii unei reparaţii pentru vătămare. Astfel, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Şi în vechea reglementare - art. 14 din Codul de procedură penală din 1968 -, acţiunea civilă avea drept obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente. Jurisprudenţa şi doctrina de specialitate au fost unanim de acord că era vorba, şi în acest caz, tot de răspundere civilă delictuală. Prin urmare, rezultă fără echivoc că obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului prin hotărârea penală, ca urmare a admiterii acţiunii civile, îşi au izvorul în răspunderea civilă delictuală reţinută de instanţă în sarcina sa. Or, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru neîndeplinirea acestor obligaţii, fie şi cu rea-credinţă, şi privarea de libertate a persoanei condamnate prin executarea în întregime a pedepsei închisorii, care îşi are izvorul în răspunderea penală, vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate care impun ca privarea de libertate a unei persoane să nu poată fi făcută decât ca urmare a unei sancţiuni de natură penală.