Decizia CCR nr. 718/2015Paragraful 20

15. În ceea ce priveşte critica adusă dispoziţiilor art. 84 din Codul penal din 1969 cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, persoanele condamnate cu privire la care instanţa penală dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru neîndeplinirea cu rea-credinţă, până la expirarea termenului de încercare, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu se află în aceeaşi situaţie cu persoanele care sunt obligate la plata de despăgubiri prin hotărâri civile şi care, în caz de neexecutare, sunt executate silit, în cazul acestora din urmă obligaţiile fiind consecinţa stabilirii unei răspunderi civile. Tratamentul juridic diferenţiat este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât nu există un drept fundamental la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aceasta reprezentând un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale. Prin reglementarea cazului de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzut de dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul Codului penal din 1969 a urmărit descurajarea persoanelor condamnate care beneficiază de suspendarea condiţionată a executării pedepsei de a se sustrage cu reacredinţă de la executarea obligaţiilor de natură civilă stabilite prin hotărârea de condamnare. În acest sens, sunt exceptaţi de la aplicarea cazului de revocare prevăzut de art. 84 din Codul penal din 1969 condamnaţii care dovedesc că nu au avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.