Decizia CCR nr. 718/2015Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, în calitate de autoare a excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 84 din Codul penal din 1969 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 23 alin. (13) , potrivit căruia "Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală." Arată, astfel, că persoanele condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi obligate, prin hotărârea de condamnare, la plata de despăgubiri civile sunt discriminate în raport cu persoanele care au calitatea de pârâţi în cauzele civile şi care sunt obligate la plata de despăgubiri prin hotărâri civile, dar care, în caz de neexecutare, sunt executate silit, în timp ce persoanele condamnate, dacă nu îndeplinesc obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, riscă închisoarea. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia discriminare înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi raţională, persoane aflate în situaţii clar similare, dacă nu se urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (Hotărârea din 26 iulie 2007, pronunţată în Cauza Cobzaru împotriva României, paragraful 88, şi Hotărârea nr. 2 din 12 iulie 2005, pronunţată în Cauza Moldovan şi alţii împotriva României, paragraful 137). Prin prisma acestei definiţii, instanţa apreciază că, deşi persoanele obligate la plata despăgubirilor civile prin hotărâri penale se află în situaţii similare cu cele obligate la plata de despăgubiri prin hotărâri civile, neîndeplinirea acestor obligaţii le pune pe cele dintâi într-o situaţie de vădită inferioritate, fără o justificare obiectivă şi raţională, atunci când se pune problema unei "sancţiuni" faţă de eventuala stare de pasivitate a celui obligat la plată. Astfel, dacă, în cazul persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sancţiunea neîndeplinirii obligaţiilor civile duce la revocarea acestui beneficiu şi la executarea în regim de detenţie a pedepsei aplicate, în cazul celor obligaţi prin hotărâri civile, sancţiunea o reprezintă executarea silită potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Mai mult, în cazul celei dintâi categorii de persoane, pe lângă privarea de libertate, se poate dispune şi executarea silită a dispoziţiilor privind obligaţiile civile conţinute în hotărârea de condamnare. Aşadar, deşi izvorul obligaţiilor civile îl constituie, în ambele situaţii, o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, iar răspunderea atrasă pentru comiterea acestei fapte este eminamente de natură civilă, în cazul persoanelor obligate prin hotărâri penale nu se poate spune că, prin revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, se atinge scopul urmărit, respectiv plata obligaţiilor civile şi că între acest scop şi mijloacele folosite, respectiv privarea de libertate a condamnatului, există un raport rezonabil de proporţionalitate, câtă vreme cei obligaţi prin hotărâri civile nu sunt supuşi unor astfel de privaţiuni.