Decizia CCR nr. 718/2015Paragraful 19

14. Aşadar, nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 23 alin. (13) din Constituţie, în sensul că aplicarea dispoziţiilor art. 84 din Codul penal din 1969 are ca efect privarea de libertate a unei persoane ca urmare a unei sancţiuni de natură extrapenală prin angajarea unei simple răspunderi civile delictuale pe fondul neîndeplinirii unor obligaţii civile stabilite în sarcina sa. Raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii între stat, pe de o parte, şi infractor, pe de altă parte, este un raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societăţii, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii. Faptul că neîndeplinirea cu rea-credinţă de către condamnatul care beneficiază de suspendarea condiţionată a executării pedepsei a obligaţiilor de natură civilă stabilite prin hotărârea de condamnare atrage pierderea beneficiului suspendării nu schimbă temeiul executării pedepsei, care constă în răspunderea penală a autorului infracţiunii stabilită, ca urmare a finalizării procesului penal, prin hotărârea prin care instanţa a aplicat pedeapsa, ceea ce se schimbă fiind numai modul de executare a acesteia.