Decizia CCR nr. 250/2016Paragraful 17

14. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 pot fi considerate ca neconstituţionale, din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, în absenţa unei distincţii în privinţa normelor de drept material şi procedural la care fac referire, ele pot determina eventuala prematuritate a acţiunilor în justiţie, în baza unei prevederi legale care nu se afla în vigoare la momentul sesizării instanţei. În acelaşi sens, prin analogie, face referire la raţionamentul dezvoltat în cuprinsul paragrafelor 42 şi următoarele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 88/2014 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, coroborat cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, instanţa judecătorească apreciază că eventuala compatibilitate a acestora cu dreptul de proprietate, respectiv cu garanţiile constituţionale ale art. 44, se impune a fi analizată de la caz la caz, în funcţie de justificarea oferită de debitor, dar şi de situaţia concretă a creditorului, neputându-se concluziona, de plano, în sensul neconstituţionalităţii acestora. În acelaşi sens, prin analogie, pot fi reţinute considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 31/2015 şi nr. 528/2013 şi ale Deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 51.