Decizia CCR nr. 245/2016Paragraful 24
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 19.04.2016
- Dosarul
- 11.332/117/2013
22. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează, în Dosarul nr. 1.194D/2015, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. În opinia instanţei, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de Constituţie, instanţa constată că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.