Decizia CCR nr. 242/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) , deoarece instituie o discriminare evidentă între subiecţii de drept enumeraţi şi celelalte categorii de personal din sistemul bugetar, instituindu-se astfel o diferenţă de tratament juridic. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului şi al celorlalte categorii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014), în vreme ce privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordate unei persoane/categorii de persoane, iar, în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. În plus, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, "Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură". De asemenea, potrivit art. 5 din Codul muncii, în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. Totodată, art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prevede că principiul egalităţii, al excluderii privilegiilor şi nediscriminării sunt garantate, iar la muncă egală se cuvine un salariu egal. Totodată, alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că exercitarea drepturilor enunţate priveşte "persoanele aflate în situaţii comparabile". De altfel, expresie a principiului egalităţii de tratament şi interzicerea discriminării, principiul "la muncă egală, salariu egal" face obiectul mai multor reglementări internaţionale, cum sunt: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Carta socială europeană, revizuită, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Carta comunitară a drepturilor fundamentale ale muncitorilor etc. Potrivit acestor reglementări, salariaţii se bucură de egalitate de tratament, angajatorului fiindu-i interzis să îi dezavantajeze pe unii în favoarea altora, în ceea ce priveşte cuantumul salariilor. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 24/2008, a stabilit că principiul egalităţii de tratament în stabilirea salariilor presupune soluţii diferite numai pentru situaţii diferite, justificate pe baza unor criterii raţionale şi obiective.