Decizia CCR nr. 207/2016Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.04.2016 · dosar 11.631/320/2014
Paragraful 19
14. Totodată, Curtea constatată că textul de lege criticat instituie o măsură de protecţie a proprietarilor care plătesc la termen cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. În lipsa unei astfel de reglementări, s-ar putea ajunge în situaţia ca aceştia să nu mai beneficieze de serviciile contractate cu terţii ori să suporte penalităţile ce rezultă din neplata la termen a serviciilor de către alţi proprietari. Aşadar, această măsură sancţionează pe de o parte comportamentul culpabil al proprietarilor care nu-şi plătesc la termen cotele de contribuţie, iar, pe de altă parte, protejează colectivitatea, fără a aduce atingere justului echilibru între interesele concurente. Aşa fiind, nu poate fi primită critica privind încălcarea dreptului de proprietate privată al autorului excepţiei, prevederile legale criticate fiind în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 726 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015, paragrafele 22-24).
Sursa oficială ↗