Decizia CCR nr. 207/2016Paragraful 18
Paragraful 18
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 prin raportare la dispoziţiile art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în cazul unui imobil cu mai multe locuinţe, proprietarii au, pe lângă dreptul de proprietate individuală asupra apartamentelor sau spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, şi un drept de proprietate comună pe cote-părţi stabilă şi forţată, asupra celorlalte spaţii dintr-un condominiu. Pornind de la această stare de coproprietate forţată asupra părţilor comune ale imobilului, precum şi de la necesitatea reprezentării intereselor proprietarilor în raporturile cu terţii furnizori de servicii, legiuitorul a reglementat posibilitatea înfiinţării asociaţiilor de proprietari, structuri asociative cu personalitate juridică ce au ca scop administrarea, folosirea, întreţinerea şi exploatarea imobilului în interesul tuturor proprietarilor. Din perspectiva scopului anterior menţionat, posibilitatea de a se stabili un sistem propriu de penalizări reprezintă o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul colectiv al proprietarilor şi cel individual, al fiecărui proprietar în parte. Astfel, legiuitorul a permis stabilirea de către asociaţia de proprietari a unui sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, reglementând un maximum cu privire la cuantumul acestora, respectiv de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat, precum şi cu privire la perioada de la care se vor aplica - numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată. Potrivit art. 25 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.588/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2008, sumele rezultate din aplicarea penalităţilor de întârziere vor face obiectul fondului de penalităţi al asociaţiei de proprietari şi se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociaţiei de proprietari de către terţi şi pentru cheltuieli de reparaţii ale proprietăţii comune sau pentru alte cheltuieli de natură administrativă.
Sursa oficială ↗