Decizia CCR nr. 218/2016Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că din modul de redactare a dispoziţiilor art. 223 şi art. 242 alin. (3) din Codul de procedură penală nu rezultă dacă în cazul unui inculpat faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, alta decât arestarea preventivă, cum ar fi arestul la domiciliu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, deci o măsură mai uşoară, este posibil sau nu să se dispună în cadrul aceluiaşi proces penal, fie în aceeaşi fază procesuală, fie în alte faze procesuale, luarea unei măsuri preventive mai grele. O astfel de posibilitate a organelor judiciare de a interpreta dispoziţiile legale criticate în sensul că este posibilă luarea şi/înlocuirea măsurilor preventive mai uşoare cu cea a arestării preventive, fără ca inculpatul să fi încălcat vreo obligaţie instituită cu ocazia luării măsurii mai uşoare, fără să fi comis o nouă infracţiune şi fără să fi desfăşurat vreo acţiune care să facă incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, conduce la încălcarea interdicţiei constituţionale consacrate de art. 23 alin. (1) şi (2) referitor la inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei şi la posibilitatea percheziţionării, reţinerii sau arestării unei persoane numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.