Decizia CCR nr. 185/2016Paragraful 11

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că în momentul în care instanţa judecătorească a aplicat dispoziţiile art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală, se afla deja arestat, în temeiul art. 223 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, în altă cauză penală. Susţine că omisiunea legiuitorului de a reglementa, în mod imperativ, modalitatea în care se poate înlocui controlul judiciar, poate crea disfuncţionalităţi în sistemul judiciar, un inculpat cercetat în mai multe dosare penale putând primi tot atâtea mandate de arestare preventivă, conform art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală. Astfel, dispunerea măsurii arestului preventiv faţă de o persoană, concomitent în mai multe cauze, nu ţine cont de prezumţia de nevinovăţie şi nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual. De asemenea, susţine că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil şi încalcă prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, întrucât prevăd că simpla punere în mişcare a acţiunii penale în legătură cu o infracţiune intenţionată, săvârşită pe durata controlului judiciar, constituie un motiv suficient pentru înlocuirea acestei măsuri cu o măsură preventivă mai severă. În final, arată că principiul proporţionalităţii, astfel cum acesta este reglementat în art. 53 din Constituţie, presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor limitativ.